Canapea pentru recepție, multicoloră, Bianca
Răbdarea nu reprezintă de cele mai multe ori punctul forte al multor persoane atunci când sunt în așteptare. Însă, aceasta poate fi mult mai ușoară dacă confortul este asigurat de către locul în care este necesară, de pildă canapeaua dintr-o recepție.
Vă propunem în acest articol canapeaua Bianca. O canapea ideală pentru așteptările lungi dintr-o sală de recepție, dintr-un salon, sau care poate fi adaptată și biroului dvs. atunci când simțiți nevoia unui spațiu pentru relaxare.
Extensibilă, cu funcție pentru dormit datorită sistemului click-clack, cu 3 locuri pentru șezut, cu husă nedetașabilă din țesătură rezistentă la uzură, canapeaua Bianca este cea mai bună alegere atunci când vine vorba de confort.
Că tot vorbim de confort, acesta este sporit grație interiorului pe arcuri sinusoidale și spumei poliuretanice de densitate ridicată. Atât rama cât și structura canapelei sunt construite din lemn, un material rezistent.
Picioarele canapelei și componentele sunt livrate într-un buzunar cu fermoar situat la baza canapelei și necesită montaj ușor de efectuat. La desfacerea ambalajului se recomandă atenţia sporită pentru a evita tăierea produsului cu foarfeca.
Culorile sunt cele care definesc starea de spirit, dar și preferințele în materie de design atunci când vine vorba despre amenajare. Astfel, canapeaua vine într-un joc de culori: verde, maro, vișiniu, crem și gri. Combinația de culori calde cu cele reci conferă spațiului un suport primitor sau mai bine zis unui loc cald și primitor de “acasă”.
În ceea ce privește amenajarea unei astfel de săli de așteptare unde poți integra canapeaua Bianca, trebuie să te gândești la cuvântul menționat mai sus, “acasă”. Pentru ca persoanele care așteaptă, de exemplu clienții tăi, să se simtă bine și să facă așteptarea să merite trebuie ca acel loc să le ofere siguranță, o atmosferă relaxantă și liniștită.
De aceea, îți propunem ca această canapea să fie însoțită de câteva perne albe, de o măsuță de lemn simplă, pe care să pui câteva reviste cu diverse teme, câteva plante verzi și niște lumini ambientale deschise care să centreze spațiul de odihnă în atenția tuturor. Poți adăuga și un covor mic, oval și pufos cu una dintre culorile regăsite de pe canapea.
La partea în care poate fi amplasată, sugerăm ca aceasta să fie pusă în fața unui perete alb sau dacă ești mai îndrăzneț, negru. Va crea un contrast minunat și va atribui totodată un aer plin de stil încăperii în care va fi poziționat. Optează pentru niște perdele albe simple cu câteva motive deschise, iar lângă aceasta pune și o vază cu flori de lavandă, care sunt cunoscute pentru starea liniștitoare pe care o emană. Așează-le lângă perdea pentru a fi ușor observate și pentru a evidenția astfel și canapeaua pentru sala de așteptare.
Respectă aceste mici detalii care vor face diferența și nu vei da greș. Muzica relaxantă nu trebuie să lipsească!
Așa cum am menționat mai sus, acest tip de canapea pentru recepție este potrivită și pentru birou. Astfel, în momentele solicitante te poți retrage în colțișorul odihnitor pe canapeaua ce îți va oferi momentul tău de pauză. O poți poziționa într-un colț al camerei lângă o lampă modernă cu lumini calde. Adaugă un covor negru mai mare, care va delimita spațiul de muncă cu cel de odihnă. O măsuță deschisă și câteva tablouri cu rame aurii și imagini ușor închise ce vor oferi o combinație perfectă.
Vei putea astfel să îți creezi propriul spațiu liniștit de “acasă”, la locul de muncă.