3 sfaturi pentru alegerea dulapului potrivit
3 sfaturi pentru alegerea dulapului potrivit
Dacă data trecută am discutat despre pat, saltea și lenjeria de pat, astăzi vă prezentam câteva sfaturi utile pentru alegerea dulapului ideal.
1.Modul în care este compartimentat dulapul este foarte important
Evaluați câte haine dețineți și care este tipul lor. Aveți mai multe cămăși sau articole similare care trebuie să stea neapărat pe umeraș? În acest caz un dulap cu un spațiu generos pentru umerașe este alegerea potrivită.
În caz contrar, puteți opta pentru un dulap cu mai multe polițe, sau cu sertare. Cele mai populare sunt dulapurile care au toate cele 3 tipuri de spații de depozitare: bare pentru umerașe, polițe și sertare.
În funcție de nevoia de depozitare puteți alege un dulap de dimensiuni mari, care oferă un spațiu generos de depozitare, sau de dimensiuni mai mici, cu un spațiu mai restrâns, care însă va ocupa și mai puțin loc în cameră.
2.Culoarea dulapului
În funcție de gusturile dvs. în ceea ce privește stilul de amenajare interioară puteți alege nuanțe deschise de bej și alb sau nuanțe închise de maro, wenge sau chiar negru, însă astfel încât să fie în armonie cu celelalte piese de mobilier din cameră.
3.Modalitatea de dispunere a ușilor
Marele avantaj al dulapurilor cu uși pe balamale este că acestea sunt mai ușor de utilizat. Ușile pot fi deschise toate în același timp, economisind timp atunci când te grăbești.
Dulapurile cu uși glisante au ca minus faptul că odată accesată o zonă, cealaltă este blocată, însă acest tip de uși este practic atunci când vine vorba de economisirea spațiului în cameră.
În completarea dulapului puteți adăuga o comodă ce oferă un extra spațiu de depozitare. În plus, pe comodă puteți pune fotografii de familie, o veioză sau alte decorațiuni.
Puteți adăuga covoare de dimensiuni mici, în culori de bej sau crem, una sau două veioze cu lumina difuză și draperii din bumbac sau mătase, pentru a da un aer proaspăt, dar și intim, spațiului pentru dormit.
În final să nu uiți că îți stăm cu drag la dispoziție cu sfaturi și orice alte detalii la numărul de telefon 0770.755.602 sau pe e-mail la [email protected]